PACE VOUĂ! SHALOM ALEIHEM! SALAM ALEYKOM!

26 iulie 2012

Rugăciunea – transferul grijilor

"Rugăciunea este un mod de a fi. Ne raportăm la ea uneori prea simplist, prea utilitarist, ca în păgânism, unde preotul cerea de la zei să aducă ploaia; comunicai cumva pe interese cu divinitatea. Rugăciunea înseamnă cu mult mai mult. E o convorbire cu Dumnezeu, pe care Îl iei părtaş la viaţa ta. Îţi deschizi sufletul în faţa Lui. Te împrieteneşti cu el şi Ţi-l iei tovarăş de drum. Nu e potrivit ca de cum începi să spui rugăciunea, să ceri. Să soliciţi ceva. În primul rând, trebuie să mulţumeşti. Să mulţumeşti că exişti, că ţi-a mai dăruit Dumnezeu o zi însorită, că vezi lumina şi frumuseţile lumii. Sunt atâtea motive de mulţumire în viaţa ta, doar să ţi-o priveşti de mic copil şi până unde eşti azi, şi vei vedea cât de mult poţi să mulţumeşti. 
Şi mai există o rânduială a rugăciunii: recunoaşterea vinovăţiei. Rugăciunea nu poate să se împlinească dacă nu-ţi recunoşti vina. Nu poţi să-L încarci pe Dumnezeu cu problemele tale, cu nevoile tale, cu viaţa ta, dacă nu ţi-o asumi. Iar ca să ţi-o asumi, trebuie să-ţi recunoşti greşelile. Zilnic ne încărcăm cu lucruri bune, cu lucruri rele, ne tot încărcăm. Când ne încărcăm prea mult şi ne slăbesc puterile şi nu mai putem duce greul, să luăm povara asupra noastră şi prin noi să o punem, prin rugăciune, asupra lui Dumnezeu. Este un transfer extraordinar! Descărcarea asta permanentă de toate grijile, până ce rămâi uşor şi curat. Prin faptul că-L încarci pe Dumnezeu cu poverile tale nu înseamnă că devii nepăsător, că nu-ţi mai pasă, dimpotrivă, te raportezi cu atât mai esenţial şi mai corect faţă de El. Dumnezeu vrea să rezolve toate problemele noastre."
Pr. Iustin Miron, stareţul Mănăstirii Oaşa

de pe blogul Apostolat în Ţara Făgăraşului

3 comentarii:

  1. ciudata viziune
    Cum adica sa "il incarci pe Dumnezeu" cu problemele tale :blink:
    Se presupune ca ii sunt grele sau ca sunt si pentru El probleme?
    Eu tot mai sunt de parere ca unii nu ar trebui sa scrie despre subiecte pe care nu le stapanesc pe delin mai ales cand sunt calauzitorii unui grup de oameni.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu vreau sa incarc pe nimeni cu problemele mele mai ales pe Dumnezeu, eu imi doresc sa imi trimita doar un semn sa imi dau singura seama ce pot face

    RăspundețiȘtergere
  3. @hapi-probabil ca asa considera preotul respectiv, gandindu-se poate, ca atunci cand te spovedesti "il incarci" pe Doamne-Doamne cu "pacatele" tale.
    @Ana- Doamne-Doamne ne trimite semne, doar sa le vedem, sa ne dam seama ca sunt de la El si sa nu uitam sa-i multumim. Am gasit intr-o carte urmatoarea cugetare: "Întâmplarea e modul în care Dumnezeu alege să rămână anonim".

    RăspundețiȘtergere